Un artist de 72 de ani a convins-o pe Andra să apese Golden Buzz-ul: "Sunt mândră și onorată...”

Un artist de 72 de ani a convins-o pe Andra să apese Golden Buzz-ul: "Sunt mândră și onorată...”

Fiecare vineri seara înseamnă ocazia perfectă pentru întâlnirea cu talentul, cu momentele magice care fac finalul de săptămână să fie de senzație. Și de această dată, la ora începerii, românii au lăsat deoparte pentru câteva ore grijiile cu privire la tot ceea ce ne înconjoară și s-au lăsat purtați de dans, muzică, acrobații într-o lume frumoasă a binelui! 

”Poate cel mai aplaudat golden buzz de la Românii au talent”, a spus Pavel Bartoș după ce Andra a decis că nu poate lăsa un talent adevărat să meargă mai departe cu doar 4 de da! ”Nu mai simt să spun alte cuvinte.Sunt mândră și onorată că am avut șansa să ofer acest buton auriu”, a declarat iubita jurată după ce l-a trimis pe Aurel Niamțu, un artist liber profesionist, de 72 de ani, direct în semifinale. Nici ceilalți jurați nu au trecut cu vederea momentul muzical superb oferit de concurent. ”Sunteți un exemplu de profesionalism. Vă lăsați sufletul să se ducă în voce”, i-a declarat Dragoș Bucur, iar Andi Moisescu a ținut să completeze: ”Am asistat la o lecție de interpretare și prezență scenică. Moment unic în istoria emisiunii”. 

Cea de-a șaptea ediție a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 24:01. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 12.2 puncte de rating și 35.7% cotă de piață, cifre de aproape 3 ori mai mari față de locul 2 care avea doar 4.6 puncte de audiență și 13.5% share. De-a lungul difuzării, aproape 2.4 milioane de români s-au bucurat de o nouă seară excepțională, iar în minutul de aur, la ora 21:46, aproape 3.2 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.

După ce au primit 3 sau 4 de DA, s-au calificat mai departe: Sofia și Ștefania Bojoga, Constantin Costea, Willard Wilson, Victor Granețki, Act4Slovakia, Kaloyan Yavashev, Maria Hăulică, Cătălina Hurjui, Valerii Hrishanin, Echipa Risk, Daniela Levina, Roberto Bunea, Marius Mateș și Mega Crew. 

Momentele voastre favorite din edițiile de până acum, dar și emisiunea online Backstage Show cu Pavel Bartoș și Smiley, se pot vedea vedea în exclusivitate pe VOYO

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni