• Emisiuni
  • Românii Au Talent!
  • Românii au talent 2021: Trupa Queens a transpus în mișcări de dans stările prin care au trecut copiii în ultimul an

Românii au talent 2021: Trupa Queens a transpus în mișcări de dans stările prin care au trecut copiii în ultimul an

Daniel este fost dansator. În timpul adolescenței a început să danseze, iar marea lui pasiune a fost street dance-ul, chiar dacă a făcut ulterior și dans sportiv. 

S-a cunoscut cu soția lui în timpul liceului, când a intrat și ea în trupa de dans. Au devenit parteneri, iar de atunci au rămas împreună ca pereche, atât pe scenă, cât și în acasă.

Au 4 băieți, iar cel mare, 15 ani, a dansat și el în trupă o perioadă. Apoi a descoperit calculatorul și vrea să meargă pe partea asta. Tatăl e încântat, pentru că oricum îi ajută, le face grafica, etc. Al doilea fiu, Răzvan, în vârstă de 13 ani, face parte din trupă.

Soția lui este și ea coregrafă. Lucrează amândoi cu trupa Queens, dar nu recomandă nimănui să își antreneze propriul copil. 

Trupa s-a format acum 2 ani. Toți au fost antrenați de la 0, dar au făcut parte și din alte trupe la un moment dat. În total sunt 6 fete și 2 băieți. Răzvan (băiatul lor) este cel mai ghiduș, mereu pus pe șotii. Teo, un alt băiat din trupă, a mai participat anul trecut, singur. Are skilluri de frizer și e consultantul lor pe partea de hair. Diana e cea mai gălăgioasă, Maria e mai boemă, iar Alexia este cea care vine cu TikTokurile și cu tot felul de idei. 

Sunt foarte încrezători în relațiile dintre ei și în unitatea lor ca grup.

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni