Gigel Frone, despre ceea ce nu s-a văzut vineri, la Românii au talent: ”Eu, după mine, poate cântam și 2-3 ore”

18 Martie 2019, 15:05


	Gigel Frone, despre ceea ce nu s-a văzut vineri, la Românii au talent: ”Eu, după mine, poate cântam și 2-3 ore”
Autor: Gabriela Boerescu
Data: 18 Martie 2019

Vineri seara, la Românii au talent, sezonul 9 suprem, Gigel Frone a ridicat juriul și publicul în picioare cu momentul său ”interminabil”.

Fost concurent la ”Românii au talent”, Gigel Frone s-a întors vineri seara, surprinzând atât juriul cât și publicul cu performanța sa. La 50 de ani, Gigel Frone și-a propus să-și relanseze cariera de cântăreț, dar plănuiește să regizeze și un film și are un nou proiect în vedere, ”Caravana stelelor de cinema”.

Citește și: Lucian Răducanu, vampirul-acrobat care a bântuit scena de la ”Românii au talent”, sezonul 9 suprem!

Gigel Frone a declarat pentru protv.ro cum s-a simțit să cânte, din nou, pe scena Românii au talent. 

”Nu este frumos să mă laud. Cui i-a plăcut, bine, cui nu i-a plăcut... După momentul meu de vineri seara, au început să sune telefoanele, pentru a mă chema să cânt la petreceri, la evenimente, știți cum e. A fost frumos, chiar mi-a plăcut și mie. 

Eu, după mine, poate cântam și două-trei ore, dar nu se mai putea, că trebuia să se încheie seara, spectacolul. Și Andi Moisescu a zis că ăsta este tonomat, radio, casetofon, ce este ăsta, că nu se mai oprește?

Eu cânt în mai multe limbi. Și-n italiană, și-n greacă, și-n spaniolă. Știu versurile la toate, nu fac improvizații.”   

Pentru că numărul lui a durat foarte mult, Gigel Frone nici nu știe dacă a trecut în etapa următoare, dacă a fost jurizat. 

”Acum, mie mi-au dat un număr de participare, am dat interviuri, dar eu nu știu dacă m-au băgat în semifinală, dacă mi-au dat jurații patru ”Da”. Nici eu nu știu”.

În afară de participarea la Românii au talent, Gigel Frone are și alte proiecte în lucru. ”Eu, anul acesta, o să fac un film. Se va numi ”Viața dublă” și va fi un film de epocă. Eu sunt regizor, știu tot ceea ce trebuie făcut. Eu mă ocup de tot. De asemenea, o să mai am un proiect, ”Caravana stelelor de cinema”, urmat de niște gale”. 

Cum mai stă Gigel Frone cu dragostea? ”Nu ne mai gândim la asta. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate oi găsi și eu lumina ochilor mei, să mă înțeleagă, să mă iubească și pe mine. Că eu nu sunt aventurier. Pe mine mă interesează în primul rând cariera, să pot ajunge mult mai departe”.

Vedeți mai jos tot momentul lui Gigel Frone de la ”Românii au talent” - sezonul 9 suprem. 

FULLSCREEN
Gigel Frone, despre ce nu s-a văzut vineri, la Românii au talent: ”Eu, după mine, poate cântam și 2-3 ore”
  • /

ȘTIRI SIMILARE

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO