Diseară la Românii au talent, telespectatorii vor descoperi magia viselor mari!

Diseară la Românii au talent, telespectatorii vor descoperi magia viselor mari!

În doar câteva ore „începe seara magică a celor care gândesc, speră și visează dincolo de posibil”. Este o nouă ediție de neratat în care curajoși care au muncit toată viața pentru visul lor vor lăsa emoțiile deoparte și vor păși pe scenă pentru a străluci sub lumina reflectoarelor. De la 20:30, pe PRO TV începe o nouă seară în care vom vedea că Românii au talent și vom descoperi magia viselor mari. 

Pavel Bartoș și Smiley știu ce înseamnă să-i încurajezi pe cei care au puterea de a visa și care nu renunță, așa că zâmbitori și cu multă energie pozitivă îi vor aștepta pe concurenți în culise pentru a-i cunoaște, pentru a le da încredere și a-i descoperi mai bine. Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete se vor așeza încă o dată la masa juriului cu gândul de a îi recompensa pe talentați cu DA-urile mult visate sau pe unii dintre ei chiar cu butonul auriu care-i poate trimite în semifinale. 

O concurentă de 50 de ani vine direct de la Iași pentru a arăta că ”toți mai avem o șansă”. După ce a fost profesoară de limba română până de curând, a descoperit sportul și asta a ajutat-o să ajungă în cea mai frumoasă perioadă a vieții ei. ”Am regăsit bucuria de a trăi. Uitasem de mine”, declară ea, menționând că vrea ca mesajul ei să fie auzit și simțit de toate femeile care o privesc. Cât a muncit pentru ce va arăta în această seară, ce rezultate a reușit să obțină într-un interval atât de scurt și ce reacție vor avea jurații, descoperim curând. 

„Am venit să fac spectacol, așa mă simt în elementul meu”, va declara un tânăr din Alba Iulia înainte de a le prezenta juraților momentul lui. Este convins că ceea ce a pregătit nu s-a mai văzut pe scena show-ului. Să fie așa? Un lucru este sigur, îl va face pe Mihai Bobonete să spună că ”genul ăsta de vecin îmi trebuie...”. Ce a pregătit și dacă va convinge că este atât de original pe cât a promis, vom afla în această seară. 

„Îi primim mereu pe cei care nu renunță la visul lor”, va spune diseară Pavel Bartoș, iar acest lucru va fi arătat de către toți curajoșii care vor urca pe scenă. De la momente în care magia va surprinde prin originalitate, la acrobații executate în premieră într-un show și până la cei care vor reveni pentru a demonstra cât au evoluat sau cât au muncit pentru a fi mai cunoscuți ca până în această clipă, toate pot fi văzute în această ediție.  

Concurenții sunt gata, să înceapă aplauzele! Nu ratați noua ediție a sezonului #13magic, Românii au talent, la PRO TV. Emisiunea poate fi urmărită în avans pe VOYO!


Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni