Talentul a fost aplaudat VINERI de milioane de telespectatori!

Talentul a fost aplaudat VINERI de milioane de telespectatori!

A saptea editie a celui mai tare show de divertisment, Romanii au talent, a imbinat perfect emotia cu adrenalina, pasiunea, forta, lupta, actiunea si umorul.

Talentul a fost prezent pe scena in diverse forme, cei patru jurati, Andi Moisescu, Mihaela Radulescu, Andra si Florin Calinescu, au avut de fiecare data reactii si comentarii care au facut deliciul publicului, iar Smiley si Pavel Bartos au asigurat distractia din culise.

Cea de-a saptea editie Romanii au talent a fost lider absolut de audienta pe toate segmentele de public! Pe intreaga durata de difuzare, 20:30 – 23:07, la nivel national, 3 milioane de telespectatori au urmarit spectacolul Romanii au talent, iar in minutul de maxima audienta de la 22:44, aproape 4 milioane de romani au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment.

Pe segmentul publicului comercial, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, show-ul Romanii au talent a inregistrat 17.8 puncte de rating si 44.3% share, de aproape cinci ori mai mult decat postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obtinut 3.6 puncte de rating si 9% share. 

Emotie, pasiune si determinare

VINERI, telespectatorii au avut parte de o editie incredibila Romanii au talent, plina de momente inedite, de concurenti care au transmis foarte multa emotie, au sensibilizat sau au amuzat, dar si de foarte multa distractie. Tot in editia de vineri s-a apasat ultimul golden buzz al acestui sezon, iar Andi Moisescu si-a trimis favoritul direct in semifinala.

Cei doi frati care formeaza grupul FL Brothers au dansat popping si au fost extrem de amuzanti si carismatici. Miscarile lor de dans electrizante i-au cucerit pe jurati, care le-au rasplatit talentul cu 4 de DA. ”Am in cap toata istoria cinematografului mut, mi-ati adus aminte de el si asta mi-a placut. Sunteti de acolo!”, a spus Florin. 


Andreea Madalina Micu a cantat aseara melodia It’s oh so quiet si a adus linistea in sala, dar timbrul ei vocal puternic i-a facut pe toti sa tresara. Concurenta a fost aplaudata si apreciata pentru curajul de a canta o piesa atat de dificila. ”Bravo, Andreea! Foarte frumos ai cantat! Ai fost o surpriza foarte placuta si ma bucur ca ti-ai facut curaj sa vii si sa te vada o tara intreaga.”, a spus Andra. Andreea merge mai departe cu 4 de DA.


Alexandru Lica a prezentat un numar complex de dans, jonglerie si pictura. Concurentul a adus multa voie buna si emotie si a demonstrat ca talentul sau multiplu merita sa continue competitia cu 4 de DA. ”Cred ca asta este cel mai neasteptat mix pe care l-am avut la Romanii au talent. Arta sacra, jonglerie, pictura si streetdance.”, i-a spus Andi in momentul jurizarii.


Florin Zgavardici a fost acompaniat aseara la orga de prietenul sau, Constantin Bardan, si a interpretat melodia Ce mai faci, Maria?. A venit la Romanii au talent sa le arate tuturor ca nu numai tinerii au talent si stiu sa se distreze si a reusit. A ridicat sala si juratii in picioare si a primit ropote de aplauze. La final, Mihaela i-a transmis: ”Domnule Florin, sunteti unul dintre artistii romani care merita aplauze in picioare, care merita iubire si respect!”. Concurentul a primit 4 de DA si merge in etapa urmatoare.


Cei 14 membri ai Ansamblului Ceatara din Carei au adus dansul popular pe scena si au introdus in momentul lor si cateva elemente la care juratii nu s-au asteptat. Toti s-au bucurat de energia pe care au adus-o la preselectii si la final au obtinut 4 de DA, cu care merg mai departe in competitie. ”Dansul acesta popular n-a facut decat sa ilustreze un adevar pe care cu totii il stim, si anume: femeia este nu numai stalpul familiei, ci este si cel mai bun sprijin al barbatului cand se duce la petreceri. Pentru ca baietii obisnuiesc sa se mai puna si-n cap!”, a spus Andi.


Akikai team a prezentat aseara un numa de arte martiale plin de forta si elemente executate cu siguranta si precizie. Concurentii au fost plini de energie, juratii au fost impresionati de reprezentatie, iar Mihaela a spus: ”Un moment plin de pasiunea voastra pentru acest sport, dar si de dorinta voastra de a iesi in evidenta in acest spectacol. V-a iesit din plin.”. Akikai team a obtinut 4 de DA si merge mai departe.


Trupa Artgenerator a adus la preselectiile Romanii au talent un moment de dans contemporan cu influente folclorice. Un numar invaluit in mister si o poveste spusa prin miscari perfecte de dans. ”Mi-a placut nervul cu care ati dansat, pasiunea cu care ati dansat si cred ca asta ma va ajuta sa iau o decizie in ceea ce va priveste.”, a spus Andra. Cele patru concurente au obtinut 4 de DA si merg in etapa urmatoare.


La doar 13 ani Anamaria Picurici a cantat intr-o maniera originala melodia Ups I did it again. Vocea ei puternica i-a cucerit pe jurati si, chiar daca Florin i-a acordat NU, concurenta a primit 3 de DA, cu care merge mai departe, dar si sfaturi din partea juratilor. ”Este prima oara cand ascult aceasta varianta. Ai 13 ani, ai o voce foarte puternica. Ce imi dau seama e ca nu ai pus inca amprenta pe melodie. In rest, a fost extraordinar! La 13 ani esti vis!”, i-a spus Andra.


Antonio Piodi a dansat hip-hop aseara si a demonstrat ca este extrem de talentat si expresiv, iar miscarile lui au ridicat sala in picioare. Incantat de moment, Florin Calinescu a spus: ”Intotdeauna, oamenii, cand au de-a face cu un curent nou, sunt putin uimiti. Dar, cel mai important lucru este ca ai umor si, daca asta se poate cupla cu dansul, pentru mine este suficient!”. Cu Antonio ne revedem in etapa urmatoare, unde merge cu 4 de DA.


Ion Neamtu a imitat sunetele unor pasari si animale, iar juratii au interactionat cu el in timpul momentului. I-a amuzat pe toti si a primit aplauze la final. ”Eu zic ca este suficient, data viitoare vino si cu niste desene, ca sa intelegem. S-ar putea sa fie o diferenta lingvistica. Eu iti dau un DA in faza asta!”, a spus Florin. Concurentul merge mai departe in competitie cu 4 de DA.


Alin Cubix a prezentat un numar de magie cu carti, in care a schimbat rolurile: juratii au fost magicienii, iar el spectator. Momentul i-a vrajit pe Andi, Mihaela, Andra si Florin, care l-au trimis in etapa urmatoare cu 4 de DA. La final, Andi Moisescu a spus: ”A fost un moment foarte reusit, e limpede. N-am simtit nevoia sa ma intreb cum a facut. La mine asta este lucrul cel mai important atunci cand am un magician in fata”.


Ana Maria Christiana Doana a venit hotarata sa castige! A cantat melodia Iarta si a creat un moment emotionant, insa juratii nu au considerat piesa ca fiind potrivita varstei ei, asa ca au rugat-o sa cante o alta, acapella. ”N-ar fi fost rau sa canti cu totul altceva...”, i-a spus Andra. Micuta, de numai 11 ani, a interpretat melodia Hey mama si i-a cucerit pe toti! ”Vezi, Ana, vezi?”, a spus Mihaela, iar Smiley a completat: ”Vezi cat conteaza antrenorul?”. Ana Maria merge in etapa urmatoare cu 4 de DA.


Un concurent din Ruanda, unul din Togo si cel de-al treilea din Zalau. Acestia formeaza grupul Ikhaya band life, care a cantat aseara muzica africana la percutie. Un moment plin de energie, vibratie si bucurie, care i-a impresionat pe jurati. La final, Andra a spus: ”Multumim! Ne vedem in etapa urmatoare!”.


Zaharia Anne Marie si Ramona Portase au prezentat un numar de dans contemporan si contorsionism. Cele doua fetite au fost gratioase, au transmis emotie si sensibilitate si au ajuns cu usurinta la sufletele juratilor. Impresionat, Andi a spus: ”A avut o inocenta momentul asta, care mi-a placut, pentru ca mi-am adus aminte de o perioada care nu mai exista astazi, cand fetitele deveneau brusc Nadia Comaneci la batatorul de covoare din spatele blocului”. Anne Marie si Ramona au primit 4 de DA si continua competitia.


Cei doi membri ai trupei HHF au cantat o melodie hip-hop compozitie proprie. Au avut ritm, atitudine si au transmis perfect mesajul piesei. Incantat de moment, Florin a spus la final: ”Asta este esenta: atitudine si text! Pentru mine asta-i hip-hop-ul. Cu restul, n-are niciun fel de importanta.”. Cu trupa HHF ne revedem in etapa urmatoare, in care merge cu 4 de DA.


Eric Tutuianu a urcat pe scena cu o masca pe fata si a prezentat un monolog dramatic, Man. Publicul si juriul au fost surprinsi, insa Florin Calinescu a raspuns replicilor concurentului. ”M-a bucurat sa vad ca m-a prins momentul, ca am fost cu tine acolo in poveste. A fost o surpriza si mai placuta cand ti-ai scos masca.”, i-a spus Mihaela. Andra nu a fost convinsa de numar si a acordat NU, insa Eric merge mai departe cu 3 de DA.


Nu trece nicio zi in care Barra Gabor Orban sa nu faca sport si sa nu exerseze tehnici noi cu bicicleta. Concurentul a prezentat un moment de bike trial, cu sarituri incredibile si elemente care i-au tinut pe toti cu sufletul la gura. La final, atat publicul, cat si juratii s-au ridicat in picioare pentru a-l aplauda, iar Andi Moisescu a spus in momentul in care a apasat butonul auriu: ”Vreau sa spun un singur lucru: avem o comunitate extraordinara de bikeri de trial si ma bucur foarte tare sa vad ca, aproape in fiecare sezon avem cate un reprezentant si mai bun. As vrea sa dau un semnal pentru toti cei care doresc sa investeasca in acest sport si vreau sa fiu unul dintre marii sustinatori ai acestei categorii. Drept pentru care, draga Gabor Orban, te duci direct in semifinala!”.


Cei patru membri ai trupei Melodi au interpretat melodia Nothing else matters la 4 instrumente: percutie, contrabas, fluier si tambal si au demonstrat ca au muzica in sange. Impresionata, Andra le-a spus concurentilor: ”Mie mi se pare ca e reteta potrivita pentru Romanii au talent si exact ce-mi doresc sa aud aici si acum.”. Cu trupa Melodi ne revedem in etapa urmatoare a competitiei, in care merge cu 4 de DA.

Cea de-a saptea editie Romanii au talent le-a adus telespectatorilor momente impresionante, emotie si distractie.

Cautarea continua si noi concurenti sunt gata sa-si demonstreze talentul vinerea viitoare, de la 20:30, numai la PROTV!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni