• Emisiuni
  • Românii Au Talent!
  • No Limit - eficienti, nu deficienti: "Romanii au talent" iti schimba viata. Inainte de show erau marginalizati, acum au tot felul de proiecte

No Limit - eficienti, nu deficienti: "Romanii au talent" iti schimba viata. Inainte de show erau marginalizati, acum au tot felul de proiecte

No Limit - eficienti, nu deficienti: "Romanii au talent" iti schimba viata. Inainte de show erau marginalizati, acum au tot felul de proiecte

Trupa de tineri hipoacuzici No Limit a facut senzatie pe scena show-ului "Romanii au talent", in cel de-al doilea sezon. Andra a fost atat de impresionata de povestea lor, incat a izbucnit in lacrimi. Chiar daca nu au reusit sa castige marele premiu, ei spun ca "Romanii au talent" le-a schimbat viata.

Cum vi s-a schimbat viata dupa "Romanii au talent"?

Consider ca viata lor a facut un salt urias, iar acest concurs a fost sansa lor de a se redescoperi si de a pasi intr-o noua lume, cea   in care inainte de participarea la concurs erau invizibili, marginalizati si vazuti ca persoane deficiente care nu sunt capabile de performanta.

Totul este schimbat la acesti tineri acum: sunt foarte atenti la imaginea lor, care s-a imbunatatit atat  ca stil vestimentar, dar si in ceea ce priveste comportamentul de viata, ca echipa. Privesc viitorul increzatori in talentul lor, dorind sa demonstreze ca pot mai mult, sunt apreciati de  foarte multe persoane: colegi, profesori, regizori, actori, oameni simpli. Sunt foarte motivati de dorinta de afirmare si de a demonstra tuturor ca nu s-au oprit aici, mai au foarte multe de aratat.

Au fost invitati la diverse evenimente in tara unde au fost recunoscuti, felicitati, dar si recompensati financiar. Parea ceva fanstastic, ireal si de neasteptat. De asemenea, am primit  propuneri de colaborari si parteneriate in diverse proiecte si cu diverse institutii locale. Unul din cele mai importante evenimente, "Mos Craciun e alb-albastru", a fost cel organizat de  Directia Judeteana pentru Tineret si Sport. Trupa No Limit a prezentat dansuri in pauzele meciului de baschet al Universitatii Craiova si au fost donate sume de bani pentru membrii trupei.



Mai are trupa No Limit aceiasi membri ca atunci cand a participat la "Romanii au talent"?

Din pacate, din luna septembrie una dintre membrele formatiei, Magda Popescu, a fost nevoita sa se retraga, coplesita fiind de problemele familiale si financiare mult prea mari. Desi noi toti am fost alaturi de ea si am incercat din rasputeri sa o convingem ca nu este singura si ii va fi mai bine alaturi de noi, a ales sa se retraga. A fost un moment important pentru No Limit, poate unul de rascruce, in care fiecare a trebuit sa decida: mergem inainte sau renuntam.

Se punea, de asemenea, problema a 3 dintre membrii trupei care au terminat scoala, nu erau din Craiova si trebuia sa faca eforturi financiare  pentru a veni la scoala si a se antrena alaturi de ceilalti membri. Cu ajutorul celor responsabili de scoala noastra am realizat un proiect cu absolventii si le-am oferit cazare gratuita in internat. Toti au spus "Da" si astfel trupa  isi continua activitatea. Acum suntem 10, poate in formula ideala si suntem mai hotarati ca niciodata sa mergem mai departe.

Unde faceti repetitiile, antrenamentele?


Antrenamentele sunt vitale pentru noi. Totul se desfasoara in sala de dansuri din Centrul Scolar "Beethoven" Craiova. Am inceput sa lucram cu Bogdan Ungureanu la un nou dans din luna octombrie, dans prezentat in emisiunea "Dansez pentru tine". In acelasi timp, am pregatit cu trupa No Limit, in regia  actorului Catalin Baicus, spectacolul de teatru-dans "Dance or die". Odata cu apropierea premierei spectacolului, durata antrenamentelor era din ce in ce mai mare, pana seara tarziu, inclusiv sambata si duminica. Cei care erau elevi mergeau dimineata la cursuri, apoi imediat dupa masa de pranz incepeau antrenamentele care durau 5-6 ore, uneori si mai mult. Efortul lor este fantastic, la fel si dorinta de a reusi in ceea ce si-au propus.

Cum a inceput anul 2013 pentru voi?


2013 a inceput foarte frumos, am primit premiul de la ProTV in valoare de 3.000 de euro si ne-am bucurat de rezonantele pe care le-a avut spectacolul  de teatru - dans "Dance or Die", care a avut premiera la Teatrul National "Marin Sorescu" din Craiova . Este un moment artistic unic, cu o idee unica a actorului Catalin Baicus  pornita de la semnele folosite in limbajul mimico-gestual si transformate in miscari de dans. Surpriza este ca am colaborat cu Radu Ionescu, fost concurent la "Romanii au talent", cel care asigura, alaturi de un alt coleg, coloana sonora a spectacolului.  Directorul teatrului a fost deosebit de impresionat de talentul  celor de la No Limit si ne-a propus o colaborare. Astfel, "Dance or die"  din 2013  va fi in lista spectacolelor  prezentate de Teatrul "Marin Sorescu". Este o onoare deosebita si, pe de alta parte, membrii trupei se vor putea sustine financiar intr-o oarecare masura. 



Care sunt prioritatile voastre anul  acesta?


Ca prioritati as mentiona un nou dans in stilul No Limit in colaborare cu dansatorul Bogdan Ungureanu, cel care ne-a fost alaturi inca de la inceput. De asemenea, vom prezenta spectacolul "Dance or die" in mai multe teatre din Romania. Primul oras va fi Drobeta Turnu Severin. Ne mai dorim sa facem un magazine online cu creatii marca No Limit: bijuterii hand-made, tablouri si picturi vestimentare.

Cu care dintre fostii colegi de la "Romanii au talent" ati ramas prieteni si dupa show? Cat de des tineti legatura?

In primul rand am tinut legatuta cu Radu Ionescu, cel cu care colaboram in spectacolul "Dance or die" si va fi un proiect  pe termen lung. De asemenea, Radu a fost prezent la Balul Bobocilor organizat de scoala noastra. Ne vedem uneori zilnic, alteori saptamanal. Un alt fost concurent cu care am tinut legatura este Cosmin Mihalache, vorbim destul de des pe  Facebook. Acelasi lucru se intampla si cu Mydas si Flavius Cernescu. Mai tinem legatura si cu cei din echipa ProTV.

Care este cel mai frumos lucru care vi s-a intamplat pana acum, de cand ati aparut la TV?

In primul rand, unul din cele mai frumoase lucruri a fost ca am decis sa  ramanem impreuna si sa continuam visul de a arata ca talentul unor tineri cu deficiente de auz nu are margini. Suntem ca o familie, toti pentru unul si unul pentru toti.

In al doilea rand, parintii lor le-au fost alaturi, i-au vazut, unii chiar pentru prima oara, cum danseaza, au crezut in talenul lor si au decis sa ii lase sa isi continue viata in aceasta directie.

Cu siguranta mesajele de felicitare ale unor persoane necunoscute si interesul manifestat pentru a incuraja trupa a fost emotionant. Cativa dintre fanii No Limit din Craiova au venit la scoala pentru a ne  cunoaste personal si sunt prezenti la repetitii. O alta surpriza frumoasa a fost din partea domnului profesor Matei, care a luat legatura cu mine pe Facebook si mi-a transmis ca se ofera sa ii ajute pe copii daca au nevoie de ajutor la matematica. Sunt impresionante aceste gesturi, ca si cuvintele de apreciere din partea unui grup de studenti americani care au asistat la repetitiile pentru spectacolul de teatru si au spus ca este ceva unic in lume ceea ce am facut noi si sunt uluiti de profesionalismul cu care se angajeaza in activitatile artistice si evolutiile scenice. 



Ce ati vrea sa stie fanii despre voi si nu au aflat inca?

Cu siguranta ar trebui sa afle povestile de viata ale fiecarui membru No Limit. Acestea sunt impresionante si, dupa ce realizezi cu cate probleme se confrunta, sunt cu atat mai mult de apreciat. Cu toate acestea, cand ne intalnim la repetitii, uita  toate greutatile si se simt atat de bine incat nimic nu mai conteaza. Nu este usor sa ramanem o trupa, dar am ales sa fim mesagerii comunitatii surzilor din Romania si anume sa demonstram ca sunt tineri EFICIENTI, NU DEFICIENTI. De asemenea, cel mai interesant lucru pe care il constata toti cei care vin in contact cu trupa este ca toti sunt foarte veseli si te simti foarte bine in preajma lor. 

Ce sfaturi le dati celor care participa anul acesta la show?

Orica aparitie in acest show este o sansa pentru viitor care nu trebuie ratata. Merita orice efort pentru a realiza un numar de exceptie si cat mai interesant. "Romanii au talent" iti schimba viata!!!

Eroii revin la ProTV. Din 15 februarie, "Romanii au talent".

 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni