Al șaselea Golden Buzz. La 13 ani, Mihai Țigaret ”a rupt” pianul la Românii au talent

Vineri seara, la Românii au talent, Andra a apăsat cel de-al șaselea Golden Buzz al sezonului, impresionată de talentul lui Mihai Țigaret, un pianist de 13 ani. 

La 13 ani, Mihai Țigaret, originar din Vâlcea, este văzut ca unul dintre copiii minune ai muzicii simfonice, iar în presă a fost numit „micuțul Clayderman”.

De când cântă la pian, nu se visează decât un mare pianist. Este vorbăreț, deschis și îi place la nebunie să fie pe scenă. Îi place să fie primul, dacă s-ar putea, la toate. ”Este năzdrăvan”, spune bunica.

Are 13 ani și este elev al Școlii Gimnaziale WALDORF, structură a Liceului Tehnologic Forestier din Râmnicu Vâlcea. Este și elev al profesoarei Mihaela Manafu de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea, dar ia, de doi ani, și cursuri cu un profesor universitar de muzică din București.

La vârsta de nouă ani, pentru că îi plăcea muzica, Mihai a încercat să cânte pe o pianină de jucărie. După puțin timp a contactat un profesor de pian pentru a învăța pianul în stil profesionist.

Premiat de nenumărate ori. Mihai a avut un recital de pian solo la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea. În martie 2019 a câștigat premiul I la Festivalul-Concurs Pro Piano desfăşurat în Sibiu, la care a interpretat „Rapsodia Ungară”, o piesă celebră şi dificilă chiar şi pentru profesionişti. În iunie, a participat la concursul de pian Musica Mundi din București, unde a câștigat marele premiu Acordat de Casa Pianelor Boem & Bol, o pianină în valoare de 4.500 de euro. Bunicii au spus organizatorilor că au deja un pian foarte bun acasă, așa că au convenit împreună ca premiul să constea de fapt într-un pian cu coadă. 

Mihai se pregătește să dea examen la Colegiul Național Dinu Lipatti din Capitală, unde cel mai probabil o să intre, iar bunicii sunt dispuși să se mute aici cu el.

Participarea la Românii au talent reprezintă o ieșire importantă în public. Dacă ar câștiga, bunicii ar cumpăra o locuință în București pentru ei, iar lui Mihai i-ar cumpăra un pian de o mai bună calitate.

În urma dialogului cu el, Florin Călinescu s-a declarat învins și s-a ridicat să plece acasă, iar Andra a apăsat cel de-al șaselea Golden Buzz al sezonului: ”Te ador, efectiv!”. 

 

 

 

 

 

 

 

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni